Personalul medico-sanitar din spitalele sibiene, angajații cabinetelor medicale școlare și cei ai Direcției de Sănătate Publică Sibiu vor beneficia și pe durata stării de alertă de gratuite la parcare, potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi supus aprobării Consiliului Local Sibiu.
Cei care sunt acum în linia întâi vor beneficia de gratuitate dacă vor avea afișat în bordu mașinii o copie după ecusonul de serviciu.
„Propun prelungirea acestei facilităţi aprobată iniţial pentru perioada stării de urgenţă. Este un gest neînsemnat ca şi costuri, dar important, cred, ca şi gest de apreciere pentru medicii sibieni care continuă să lupte pentru pacienţi împotriva unui virus care a luat multe vieţi în România, inclusiv din rândul personalului medical. Medicii, asistentele şi celelalte categorii de personal medical şi sanitar trebuie doar să afişeze pe bordul maşinii o copie după ecusonul de serviciu şi beneficiază automat de această gratuitate, fără cereri şi fără abonamente”, a precizat primarul Astrid Fodor, potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres.
Odată aprobată de Consiliul Local, va beneficia de această facilitate personalul medico-sanitar din Direcţia de Sănătate Publică, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Spitalul Clinic de Pediatrie, Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin”, Spitalul General C.F., Spitalul Polisano şi personalul din cabinetele medicale ale grădiniţelor, unităţilor şcolare şi de învăţământ superior care este delegat la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Sibiu.
ANI a decis, în 2015 că Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2012-2014, în care a ocupat simultan atât funcţia de viceprimar, cât şi calitatea de membru al consiliilor de administraţie în două instituţii de învăţământ din oraş – Colegiul German „Samuel von Brukenthal” şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 37.
Astrid Fodor a atacat raportul ANI la Curtea de Apel Alba Iulia, care i-a dat dreptate în vara anului 2016. ANI a atacat cu recurs hotărârea de la Alba, iar Înalta Curte a emis, în luna mai, decizia de admitere a recursului ANI, iar apoi a recurs la trimiterea motivaţiei către părţile în proces şi Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu